Salcia - flexibilă și tămăduitoare

29 mai 2019

Din categoria primilor vestitori ai primăverii fac parte mâțișorii de salcie care se regăsesc frecvent, alături de ouăle de Paște colorate, în camerele noastre de zi. Faptul că vechii egipteni ne-au lăsat rețete pentru soluţii medicale bazate pe salcie reprezint o dovadă fascinantă a proprietăţilor tămăduitoare ale acestui arbore.

De la cistite la reumatism – prin efectul său analgezic, salcia a fost utilizată din cele mai vechi timpuri ca o armă universală pentru a combate numeroase afecțiuni. Apreciate pentru flexibilitatea lor, ramurile sunt utilizate ca material pentru împletirea coșurilor. Este un aspect practic faptul că arborele flexibil, cu cele aproximativ 450 de subspecii, este răspândit pe scară largă și este o prezenţă constantă în întreaga Europă. Aceasta înseamnă că trebuie să „deschideţi ochii” la următoarea plimbare în apropiere de apă: în zonele respective pot fi întâlniţi diferiţi reprezentanţi ai acestei specii, cu diferite dimensiuni și forme. Ca salcia plângătoare maie-
stuoasă sau ca o răchită mică de la marginea drumului - acest arbore prezintă numeroase varietăţi.

ASPIRINĂ DIN NATURĂ

De altfel, efectul analgezic al salciei se bazează pe aceeași substanță activă, care, în medicina tradiţională, a asigurat medicamentului aspirină marşul triumfal: acidul acetilsalicilic (ASS). Acesta are efecte antipiretice, analgezice și antireumatice.
În mod suplimentar, acidul salicilic are capacitatea de a înmuia zonele keratinizate ale pielii. Un decoct din coajă de salcie poate fi util în tratamentul calozităților și al bătăturilor.
Şi frunzele salciei exercită, de asemenea, un efect analgezic și antiinflamator. Pentru mușcăturile de insecte, o frunză proaspătă și curată, aplicată prin frecare pe locul înţepăturii, asigură o calmare rapidă a simptomelor.

PERIOADA IDEALĂ DE RECOLTARE

Primăvara este cea mai potrivită perioadă pentru recoltarea scoarței preţioase de salcie și a frunzelor suculente, verzi de salcie. Uscate și tăiate, ambele sunt un remediu util pentru farmacia din orice casă. În cazul persoanelor sensibile, taninurile conținute în salcie pot provoca probleme intestinale. Din acest motiv, se recomandă prudență la consumul de ceai de salcie. Copiii, femeile gravide, lăuzele, precum și persoanele care utilizează medicamente anticoagulante trebuie să renunţe de asemenea la consumul de ceai.

CEAI DIN SCOARȚĂ DE SALCIE:

Adăugați o linguriță (aproximativ 3,5 g) de scoarță de salcie tăiată mărunt, uscată, într-un vas de 250 ml de apă rece. Se încălzește treptat acest amestec până la punctul de fierbere și se scurge ulterior printr-o sită de ceai. Ceaiul este potrivit pentru utilizare internă și externă.

Conținutul acestei rubrici și aceste informații nu înlocuiesc consultația unui medic.